PARTENERI

CNIPMMR

Consiliul Naţional al Întreprinderilor Private Mici şi Mijlocii din România (CNIPMMR) este o confederaţie patronală independentă, non-profit, non-guvernamentală și apolitică, care asigură reprezentarea unitară a intereselor IMM-urilor şi a mişcării patronale a IMM-urilor la nivel național și internațional.

CNIPMMR are o experiență de peste 21 de ani focalizată asupra creării unui mediu de afaceri funcţional, asupra promovării, apărării şi reprezentării intereselor întreprinzătorilor şi întreprinderilor private în raporturile acestora cu organele puterii şi cu administraţia de stat, precum şi în relaţiile cu alte organisme din ţară şi din străinătate.

Experiența în domeniul fondurilor nerambursabile este rezultatul unei activități de peste 10 ani în domeniu. Cele peste 70 de proiecte naţionale şi europene implementate până în prezent, prin intermediul Departamentului Proiecte, în calitate de coordonator sau partener, au avut un impact pozitiv pentru dezvoltarea mediului de afaceri şi creșterea calității serviciilor adresate IMM-urilor. Portofoliul organizațiilor partenere cuprinde peste 200 de organizații la nivel național și internațional.

Site: http://www.cnipmmr.ro

Action Synergy

Action Synergy SA este o organizație care are ca domenii de activitate: cercetare-dezvoltare în domeniul IT, training și dezvoltarea de aplicații bazate pe cunoaștere. Organizația este implicată activ în dezvoltarea de tehnologii și metodologii de training și în dezvoltarea de module de training de tip e-learning. Action Synergy SA dispune de o experiență îndelungată în gestionarea și coordonarea proiectelor europene, fiind în prezent coordonatorul a 6 proiecte LLP. Organizația a dezvoltat numeroase cursuri de formare profesională de tip e-learning, pentru o varietate de grupuri-țintă. 

Zonele de expertiză ale Action Synergy SA includ:

- dezvoltarea de metodologii de training, 

- dezvoltarea tehnologiilor de training

- dezvoltarea de module de training de tip e-learning și pentru alte forme de învățământ la distanță

- diseminarea și valorificarea proiectelor europene

- analiza nevoilor de formare

- dezvoltarea de profiluri profesionale și elaborarea de liste de abilități și competențe

- crearea de rețele la nivel local, național și transnațional.

Site: http://www.action.gr

CAMERA DE COMERȚ DIN EVROS

Este o persoană juridică de drept public, reprezentând interesele tuturor persoanelor fizice și juridice care desfășoară activități de comerț în regiunea EVROS. Instituția are un rol consultativ și de consiliere.

Supravegheat de către Ministerul Dezvoltării, organizația este membră a Uniunii Centrale a Camerelor de Comerț din Grecia (K.E.E.E.), a Asociației Camerelor de Transport din Grecia (E.E.SY.M.) și a Camerei Internaționale de Comerț.

Domeniile de expertiză sunt: exporturile, industria prelucrătoare, comerțul, serviciile și turismul.

În prezent instutția are aproximativ 8.000 de membri activi.

Site: http://www.evroschamber.gr/en

MAKRO Consult

MAKRO este o companie internațională de consultanță în management, înființată în 1984 și activă în domeniile: servicii de dezvoltare a afacerilor, promovare, internaționalizare și comerț internațional, dezvoltarea și implementarea de noi tehnologii, oportunități de joint-venture și fuziuni, dezvoltarea antreprenoriatului, înființarea unei afaceri/reconfigurarea afacerii, training antreprenorial, management financiar. Compania are un interes aparte față de dezvoltarea afacerilor în domeniile: construcții și turism.

Serviciile oferite IMM-urilor sunt special concepute în funcție de nevoile lor de dezvoltare, internaționalizare și alinierea la cerințele pieței mondiale.

Site: http://www.makroconsult.com.tr

Eurosuccess Consulting

Eurosuccess Consulting oferă, prin intermediul unei echipe de tineri cercetători, un pachet complet de servicii care răspund nevoilor întreprinderilor moderne din Cipru, în special în domeniul inovațiilor și tehnologiei. EUROSUCCESS a identificat nevoia de a crea legături între economia Ciprului și piețele europene și a pus mare accent pe valorificarea oportunităților generate de aderarea Ciprului la Uniunea Europeană.

Astăzi EUROSUCCESS oferă o varietate de servicii pentru sectorul public și privat din Cipru. Compania a început, de asemenea, să participe activ la proiectele internaționale, printr-o rețea de parteneri străini.

EUROSUCCESS are ca scop îmbunătățirea constantă a serviciilor oferite, precum și de extinderea echipei de cercetători.

Site: http://www.eurosc.eu

CAMERA DE COMERȚ ȘI INDUSTRIE DIN LETONIA

LCCI este o organizație non-guvernamentală, care unește în mod voluntar companiile letone din diferite sectoare. LCCI promovează un mediu de afaceri favorabil, reprezintă interesele economice ale întreprinderilor din Letonia și oferă servicii de promovare a afacerilor. Camera este în dialog permanent cu instituțiile administrației publice centrale și locale și este implicată în elaborarea propunerilor legislative din domeniul comercial.

LCCI are peste 1.000 de membri activi.

LCCI are un centru de formare, care oferă suport informațional și cursuri de formare, seminarii și ateliere de lucru, inclusiv pentru personalul din domeniul educației și formării profesionale și pentru managerii de IMM-uri.

În perioada 2005-2010 LCCI a participat la implementarea a peste 30 de proiecte internaționale, în domeniile: mobilitatea întreprinzătorilor și managerilor de IMM-uri și a personalului din domeniul educației și formării profesionale; proiecte de mentorat; training; comunicare interculturală, toleranță față de oameni din culturi diferite etc.

Site:http://www.chamber.lv

Inercia Digital

Inercia Digital S.L. este o companie tânără, înființată în 2010, în Andaluzia (Spania), care oferă soluții de e-learning. Compania oferă instruire de specialitate de tip e-business, prin cursuri în domeniile: marketing online, antreprenoriat online, comerț electronic și IMM-uri 2.0.

Inercia Digital a dezvoltat platforme educaționale și module online pentru cursuri de formare. Compania este certificată și acreditată în diferite domenii de formare profesională pentru ocuparea forței de muncă, fiind unul dintre Centrele de Colaborare pentru Formare Profesională ale administrației locale.

Domeniile cursurilor certificate oferite sunt:

- "Crearea și gestionarea inițiativelor de auto-ocupare" - 400 de ore
- "Promovarea inițiativelor de auto-ocupare" - 30 de ore
- "E-learning:" - 280 de ore
- "Mentoring pentru instruire on-line" - 30 de ore

Inercia Digital participă la implementarea mai multor proiecte internaționale și europene, în calitate de expert în instruire on-line și comunicare și diseminare 2.0.

Site: http://www.inerciadigital.com

Login Form

E- Learning Platform

Supported by the DI-XL project related with the dissemination and exploitation of LLP results through libraries

 Contact

  1 Patroclou & Paradisou Str.,

  GR-151 25 Maroussi, Athens, Greece

  Tel.: +30 210 6822606 Fax: +30 210 6894576

  Internet: www.action.gr  E-mail: Această adresă de email este protejată de spambots. Trebuie să aveți JavaScript activat ca să o puteți vedea.